Insuficienta cardiaca apare atunci când inima nu mai  are capacitatea sa pompeze suficient sânge si implicit oxigen pentru a asigura nevoile organismului.
 
Cauzele care determina insuficienta cardiaca pot fi multiple:   

• Boala cardiaca ischemica sau infarctul de miocard (cea mai comuna cauza)
• Hipertensiunea arteriala
• Cardiomiopatie dilatativa (alcoolica, post miocardita)
• Afectiuni tiroidiene
• Boli ale sacului ce inveleste inima (boli ale pericardului)
• Boli congenitale de cord
• Afectiuni ale valvelor inimii
• Cardiomiopatii secundare tahiaritmiilor  

Simptomele insuficientei cardiace:

• Respiratie dificila la efort si senzatia de sufocare. Pacientul se plange ca oboseste foarte repede raportat la capacitatea de efort anterioara declansarii insuficientei cardiace. Senzatia de sufocare apare predominant noaptea cand pacientul este intins.
• Cresterea in greutate datorata acumularii de fluide (apa si sare) in organism.
• Umflarea picioarelor (edeme) , amabele picioare  sunt umflate simetric, mai ales dupa statul in picioare prelungit, la  apasare cu degetul ramane o urma ”godeu”, cu vremea pielea piciorelor capata o culoare maronie „dermatita ocra” .
• Tuse uscata, seaca, aparuta predominant noaptea.
  Insuficienta cardiaca este clasificata in functie de simptome. Aceasta clasificare are importanta in decizia terapeutica.  

Clasificarea New York Heart Association a insuficienţei cardiace:

Diagnosticul se stabileste cu ajutorul urmatoarelor investigatii: 

1. Electrocardiograma
2. Radiografie toracica
3. Ecografie cardiaca - Ecocardiografia este metoda de elecţie pentru documentarea disfuncţiei cardiace în repaus. Evaluarea cea mai importantă a funcţiei ventriculare stângi constă din fracţia de ejecţie a ventriculului stâng (LVEF) pentru diferenţierea pacienţilor cu disfuncţie cardiacă sistolică de cei cu funcţie cardiacă sistolică păstrată. Accesul la efectuarea şi utilizarea ecocardiografiei sunt încurajate în cadrul diagnosticului insuficienţei cardiace. Ecocardiografia Doppler transtoracică (TDE) este un examen rapid, sigur şi larg disponibil. Aceasta este o tehnică non-invazivă care permite evaluarea dimensiunilor cavităţilor, a grosimii pereţilor şi geometriei, a indicilor funcţiei regionale şi globale, sistolice şi diastolice. Ecocardiografia oferă, de asemenea, o evaluare rapidă semicantitativă a funcţiei valvulare şi, în special, a stenozelor şi regurgitărilor valvulare mitrale, tricuspidiene şi aortice, gradarea regurgitării mitrale şi a velocităţii regurgitării tricuspidiene secundare utilă pentru estimarea presiunii sistolice la nivelul arterei pulmonare.
4. Ecocardigrafia de stres
5. Testul de efort ECG
6. Teste de laborator: recomandate ca parte a evaluării diagnostice de rutină a pacienţilor cu insuficienţă cardiacă: BNP, N- pro BNP, hemoleucograma completa hemoglobina, numărul globulelor albe, numărul plachetelor, electroliţii serici, creatinina serică, glicemia, enzimele hepatice şi examenul de urină. Testele adiţionale de luat in consideraţie constau din proteina C reactivă, TSH, acidul uric seric şi urea serică. În cazul exacerbărilor, este important să se excludă prezenţa unui infarct miocardic acut prin determinarea biomarkerilor miocardici.
7. Electrocardiografia Holter sau inregistrarea ambulatorie a ritmului cardiac.

Masuri nefarmacologice in terapia insuficientei cardiace:

• Monitorizarea greutăţii: Pacienţii sunt sfătuiţi să se cântărească regulat pentru a-şi monitoriza greutatea (preferabil în cadrul rutinei zilnice, de exemplu după toaleta de dimineaţă) şi în cazul unei creşteri neaşteptate şi bruşte în greutate de >2 kg în 3 zile să alerteze serviciul de îngrijire a sănătăţii care îl dispensarizează sau să-şi ajusteze dozele de diuretic pentru a corecta acest exces ponderal (de exemplu să crească doza dacă se menţine creşterea în greutate).
• Măsurile dietetice. Sodiu: Controlul aportului de sodiu din dietă este o problemă mult mai importantă în cazul insuficienţei cardiace severe decât în forma minimă. Substitutele de sare trebuie să fie utilizate cu atenţie deoarece acestea pot conţine potasiu. Fluidele: Instrucţiunile referitoare la controlul aportului de fluide trebuiesc amintite pacienţilor cu insuficienţă cardiacă severă cu sau fără hiponatremie. Nivelul exact al restricţiei de fluide rămâne incert, totuşi, în practică, o restricţie de fluide la 1,5-2 l/zi este de dorit în cazul insuficienţei cardiace severe. Alcoolul: Consumul moderat de alcool (1 bere sau 1-2 pahare de vin/zi) este permis, cu excepţia cardiomiopatiei alcoolice unde acesta este strict interzis.
• Obezitatea: Tratamentul insuficienţei cardiace trebuie să includă reducerea în greutate în cazul pacienţilor obezi. Pacientul este considerat a fi supraponderal dacă indicele său de masă corporală (BMI) (adică greutatea actuală exprimată în kilograme împărţită la pătratul valorii taliei exprimate în metri) variază între 25 şi 30 şi este considerat obez dacă BMI >30.
• Scăderea anormală în greutate: Malnutriţia clinică şi subclinică este prezentă la aproximativ 50% dintre pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică sever. Pierderea ţesutului adipos total şi o masă corporală redusă care însoţeşte pierderea în greutate se numeşte caşexie cardiacă. Caşexia cardiacă este un important predictor al unei supravieţuirii reduse. Trebuie luată în consideraţie posibilitatea unei scăderi anormale în greutate atunci când: 1. greutatea corporală este <90% din greutatea corporală ideală sau, 2. este documentată o scădere în greutate neintenţionată ≥5 kg sau ≥7,5% dintr-o greutate anterioară normală non-edematoasă comparativ cu 6 luni anterioare şi/sau, 3. BMI (greutate/talie) <22 kg/m2. Scopul tratamentului este de a obţine o creştere a masei corporale non-edematoase, preferabil prin creşterea masei musculare printr-un efort fizic adecvat. Mesele reduse cantitativ dar frecvente sunt indicate atunci când reducerea în greutatea este determinată de greaţă, dispnee sau senzaţia de balonare.
• Fumatul:  va trebui să fie întotdeauna descurajat. Utilizarea metodelor de susţinere a sevrajului tabagic, inclusiv a tratamentelor de înlocuire nicotinică (nicotine replacement therapy) vor fi activ încurajate.
• Călătoriile: Vor fi descurajate călătoriile în zone aflate la altitudini înalte sau în locuri cu umiditate sau temperatură crescută. În general, zborurile de scurtă durată sunt preferabile călătoriilor lungi cu alte mijloace de transport. În cazul pacienţilor cu insuficienţă cardiacă severă, zborurile de lungă durată pot produce o serie de inconveniente (de exemplu, deshidratare, edem important al membrelor inferioare şi tromboză venoasă profundă) despre care pacinţii trebuiesc preveniţi. Este de asemenea util să se discute despre potenţialele efecte determinate de modificările de dietă din cursul deplasărilor şi despre acţiunile care trebuiesc întreprinse în cazul apariţiei gastro-enteritelor acute. Utilizarea diureticelor şi a vasodilatatoarelor trebuie să fie adaptată în cazul unor pierderi excesive de sodiu şi fluide în condiţiile unor climate calde şi umede.
• Activitatea sexuală: Nu este posibil să fie stabilite indicaţii ferme referitoare la activitatea sexuală. Pot fi oferite recomandări pacienţilor fără o stare generală severă dar îngrijoraţi în această privinţă precum şi partenerului acestuia, de obicei şi mai îngrijorat, partenerii putând fi adresaţi specialistului pentru o terapie de cuplu. Dacă este necesar, se poate recomanda utilizarea sublinguală de nitraţi înainte de iniţierea activităţii sexuale şi să fie descurajate implicările emoţionale majore.
• Inhibitorii PDE (sindelnafil - Viagra, etc) nu sunt recomandaţi în condiţiile insuficienţei cardiace severe. Dacă totuşi aceştia sunt administraţi, trebuie evitată adminstrarea cu 24-48 ore înaintea nitraţilor, în funcţie de agentul utilizat. Pacienţii aflaţi în clasa NYHA II prezintă un risc intermediar iar pacienţii aflaţi în clasa NYHA III-IV prezintă un risc major de decompensare cardiacă declanşată de activitatea sexuală. Nu sunt informaţii suficiente referitoare la efectele tratamentului insuficienţei cardiace asupra funcţiei sexuale.

Sfaturi referitoare la imunizări
 
Nu există dovezi documentate ale efectelor imunizării asupra pacienţilor cu insuficienţă cardiacă. Imunizările pentru infecţiile pneumococice şi a celor gripale poate reduce incidenţa infecţiilor respiratorii care pot agrava insuficienţa cardiacă. Imunizarea pentru gripă este larg utilizată în practică.
 
Informaţii referitoare la medicamente
 
Trebuie încurajată (când este posibilă) automedicaţia referitoare la dozele de diuretic, bazată pe apariţia simptomelor şi a retenţiei de fluide (balanţa fluidelor). În condiţii pre-specificate şi cu limite individuale, pacienţii sunt capabili să-şi ajusteze singuri dozele de diuretic.
Efectele secundare şi cele adverse ale tuturor medicamentelor trebuiesc explicate pacienţilor. Creşterea implicării pacientului (concordanţa) în tratamentul pentru insuficienţa cardiacă trebuie să constituie fundamentul recomandărilor oferite. Având în minte aceste aspecte, trebuiesc oferite următoarele informaţii referitoare la medicaţie: ameliorarea va surveni gradat şi va fi completă doar după câteva săptămâni, pentru unele medicamente chiar luni, de tratament; este necesar ca dozele de IECA, blocante ale receptorilor de angiotensină şi beta-blocante să fie titrate gradat până la un nivel ţintă ceea ce nu va ameliora direct simptomatologia pacientului; în cazul în care survine deshidratarea (diaree, transpiraţii profuze în condiţiile unor climate calde) se vor reduce dozele de diuretice; modul în care va trebui să acţioneze în condiţiile apariţiei hipotensiunii arteriale simptomatice (reducerea dozei de diuretic şi, dacă aceasta este necesar, reducerea temporară a dozelor de IECA, blocante a receptorilor de angiotensină şi betablocant); apariţia tusei ca şi modificări ale senzaţiei gustative pot surveni în condiţiile tratamentului cu IECA; evitarea agenţilor inflamatorii nesteroidieni (inclusiv a coxibilor) în combinaţie cu IECA (în condiţiile unui acces actual liber la aceştia); posibilitatea utilizării de nitraţi în formă sublinguală sau spray ca un tratament simptomatic tranzitoriu la debutul unei dispnee acute sau în scop profilactic în anumite situaţii specifice.
De discutat efectele medicamentelor administrate, dozele şi momentul administrării, efectele locale şi efectele adverse, semnele de intoxicaţie, ce e de făcut în cazul dozelor “uitate”, auto-controlul.
 
 
Activitatea fizica
 
Programele de antrenament fizic la efort sunt încurajate la pacienţii stabili aflaţi în clasa NYHA II-III. În activitatea practică, intoleranţa la efort din insuficienţa cardiacă cronică are o etiologie multifactorială. Modificările din periferie, mai mult decât performanţa ventriculului stâng sunt determinanţi importanţi ai capacităţii de efort. O serie de studii clinice şi mecaniciste şi o serie de studii randomizate au arătat că efortul fizic regulat poate creşte capacitatea fizică de efort cu 15-25%, ameliorează simptomele şi percepţia asupra calităţii vieţii la pacienţii cu insuficienţă cardiacă stabilă clasele II şi II.
Nu au fost raportate efecte negative sau o deteriorare semnificativă a hemodinamicii centrale în cazul antrenamentului la efort. 
Antrenamentul la efort poate fi efectuat atât prin metoda intervalului cât şi prin cea a efortului susţinut, utilizându-se intensităţi de 60-80% din valoarea predeterminată a frecvenţei cardiace de vârf. Metoda intervalului de antrenament va determina o stimulare mai intensă la nivelul muşchilor periferici decât cea obţinută în cursul antrenamentului susţinut, dar fără să inducă un stress cardiovascular sporit. Titrarea antrenamentului trebuie să fie efectuată în ordinea: durată, apoi frecvenţă, apoi intensitate.
 
 
Sursa: European Heart Journal doi: 10.1093/eurheartj/ehi205 Guidelines for the diagnosis and treatment of chronic heart failure: full text (update 2005). The Task Force for the Diagnosis and Treatment of Chronic Heart Failure of the European Society of Cardiology 

Tags: angina pectorala, balanescu serban, cabinet cardiologie, cardiologie, colesterol, coronarografie, dislipidemie, ecg, ecografie cardiaca, INR, insuficienta cardiaca, medic cardiolog, test de efort